Ghițescu Teodora – Cabinet Individual de Psihologie

Bine ai venit în universul meu terapeutic!

Numele meu este Teodora, sunt psiholog clinician și psihoterapeut și cred cu tărie că fiecare dintre noi are în interiorul său toate resursele necesare pentru o viață împlinitoare și cu sens. Permite-mi să-ți fiu partener de drum în una dintre cele mai importante călătorii ale vieții – spre sinele tău autentic, liber, încrezător.

Despre mine

Meditând asupra întâmplărilor și motivelor care au dus la alegerea acestei căi, îmi aduc aminte de multitudinea de povești de viață ce s-au creionat în atmosfera în care m-am regăsit de mică. Îmi aduc aminte de fascinația cu care descopeream, puțin câte puțin, unicitatea oamenilor din jurul meu – a caracterelor, limbajelor, intereselor și istoriilor lor.

Îmi mai amintesc și de momentele dificile prin care persoane din viața mea au trecut și de rolul de ascultător pe care mi l-am însușit. Fundația lui este alcătuită din empatia pe care o simt pentru oameni, dorința de a-i ajuta, cât și presărată cu răbdarea și curajul de a sta împreună cu ei în suferința pe care o simt.

Simbolismul cochiliei de nautil

Pentru mine, procesul terapeutic este în multe feluri inspirat de simbolismul cochiliei de nautil, una dintre cele mai vechi și rezistente specii marine. Așa cum cochilia sa se desfășoară într-o perpetuă și elegantă spirală, așa este și călătoria noastră spre autocunoaștere și vindecare. Suntem într-un continuu proces de descoperire, învățare și de depășire a gândurilor, perspectivelor și „locurilor” în care nu ne mai regăsim.

Pornind de la un punct central, împreună, putem să urmărim detaliile delicate ale cochiliei spiralate, găsind la fiecare cotitură informații valoroase despre povestea ta, dobândind înțelepciune și curaj pe măsură ce mergem. Putem explora complexitatea spiralei tale într-un spațiu sigur, bazat pe încredere, blândețe și sprijin, creând o viață care se aliniază cu cele mai profunde valori și scopuri.

Despre formarea mea

Formarea mea este, la bază, cognitiv-comportamentală, atenția pentru gândurile și comportamentele clientului fiindu-mi o busolă după care îmi ghidez intervenția în cabinet. Am absolvit studiile de licență și master ale Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Pe parcursul anilor de formare am înțeles, însă, importanța flexibilității și creării unei abordări croite special pentru fiecare client în parte. De aceea, voi folosi adesea tehnici din terapia prin acceptare și angajament, terapia schemelor și terapia focalizată pe emoții.

Fie că ești în căutare de liniște, claritate, vindecare, sau dezvoltare personală, sunt aici să te însoțesc. A fi încredințată cu cele mai intime și delicate părți ale sufletului, este, pentru mine, un privilegiu.

Cum putem lucra împreună

Pentru a programa o ședință, sau pentru mai multe detalii despre serviciile pe care le ofer, lasă-mi un mesaj, iar eu îți voi răspunde cât de curând 😊

Psihoterapie individuală

Ședințe de psihoterapie individuală, focalizate pe scopurile și nevoile tale individuale, desfășurate fizic, în Cluj-Napoca, sau online. Fie că e vorba de simptome de anxietate și depresie, tipare care nu îți mai servesc, relații la care vrei să lucrezi, sau o pierdere care cere să fie simțită, vindecarea este un proces. Abia ce ai intrat în casă, din furtuna de afară. Nu te poți aștepta să fii uscat, încălzit și confortabil imediat, dar poți face micii pași – descalță-te de bocancii uzi, pregătește un ceai fierbinte, înfășoară-te într-o pătură călduroasă. Cum arată primul pas în cazul tău?

Ateliere, training și grupuri de psihoterapie

Am simțit pe pielea mea magia lucrului în grupuri. Fie că suntem împreună pentru a învăța ceva nou, pentru a aduce la lumină părți ascunse din noi, sau a lucra activ la o viață mai în acord cu valorile noastre, misiunea mea este să facilitez un context suportiv, în care fiecare dintre noi se poate conecta și crește. Pentru a fi la curent cu evenimentele pe care le organizez, te invit să urmărești secțiunea blog și pagina de Instagram.

Consiliere individuală

Ședințe de consiliere individuală, cu accent pe dezvoltare personală și optimizare. Oferă-ți cadoul de a fi ascultat, înțeles și ghidat în procesul de navigare a problemelor de viață cu care te confrunți.

Mai jos vei găsi câteva reflecții din partea unor persoane care au pornit în această călătorie împreună cu mine